
Cât de mult îți ia să dobândești un obicei
Cu toții ne dorim “obiceiuri bune”, dezirabile, care să ne fie de folos în activitatea noastră, fie ea la locul de muncă sau în viața privată. Și, desigur, să putem renunța la toate “obiceiurile rele”. Poate părea destul de simplu, însă în realitate am experimentat pe propria noastră piele că atunci când chiar vrem să facem asta cu obiceiuri care chiar contează și ar putea face diferența lucrurile nu stau chiar așa de simplu.
Studiul How are habits formed: Modelling habit formation in the real world, publicat în European Journal of Social Psichology arată că durata instalării unui obicei, ca rutină sau automatism, nu este mai scurtă de 66 de zile. Deși acest termen este aproximativ, având în vedere că el depinde foarte mult de natura obiceiului (complexitatea lui), de mediul în/din care obiceiul se încearcă a fi instalat/eliminat, precum și de alți factori. Cu toate acestea, studiul atrage atenția asupra a două concluzii importante în ceea ce privește instaurarea unui obicei:
- este nevoie de efort zilnic, minim 20 de minute
- este nevoie de mai bine de două luni.
Vestea bună în ceea ce privește instaurarea obiceiurilor este că antrenamentul nu este unul de tipul totul sau nimic. Respectiv dacă după săptămâni de efort, o zi nu este urmată, ceea ce a fost câștigat nu este pierdut și poți continua efortul.