Ai un adolescent în casă?

„Ai un adolescent în casă. Pariez că sunteți în autobuzul pentru lupte” …am văzut cu coada ochiului cum scria Cyndy Etler într-o revistă despre generația aceasta Z, post Millenials…;), copiii născuți între 1995-2010. A fost suficient cât să-mi aducă aminte de perioada nu de mult apusă, în care împreună cu fiica mea, apoi cumva cu nepotul meu treceam prin aceste vremuri.

A fost perioada în care cu efervescență citeam, participam la cursuri, căutam să aflu și apoi să exersez tot ceea ce părea a fi avut pentru cineva în lumea aceasta mare succes sau măcar aducea o rază de soare în viețile acestor ființe ce se aflau împreună: părinți sau adolescenți. Mă consolam uneori cu spectacole stand-up comedy cu Gad Elmaleh…dar ce bine era să fi acordat mai multă atenție distinsei Florence Foresti…;).

Adolescența cel puțin în anii noștri, vine la pachet cu: Modificări ale dispoziției. Anxietate. Sfidare. Lipsa de motivație. Entuziasm nebun pentru te miri ce. Antiteze comportamentale: ba liniște de-ți țiuie urechile, ba zgomot de te iei cu mâinile de cap. Cel puțin așa arată uneori adolescența.

Adolescenții trec prin multe, dar partea cea mai grea este că nu vor să vorbească despre asta. Desigur că vor să vorbească despre problemele lor – nu vor să vorbească despre ele cu tine, cu mama sau tatăl lor. Nu degeaba spune proverbul mexican: „Ca să crești un copil ai nevoie de un sat.” Această perioadă ai nevoie și tu adultul, și el/ea adolescentul(a) de alți adulți în preajmă.

Am organizat ateliere pentru părinți în acea perioadă pentru a oferi tot sprijinul meu, în timp ce eu însămi traversam momentele despre care vă vorbeam mai sus. Revelațiile mele veneau după momente de criză, după discuții contradictorii aprinse, după gesturi dramatice și întâlniri remarcabile între noi părinții, sau între noi părinții și fiica noastră.

În ateliere descopeream ESPERE, ne împărtășeam gândurile și anxietățile, pentru a găsi apoi noi perspective și pentru a ne simți mai puțin singuri, mai creativi și mai încrezători. Ce am învățat atunci fundamental a fost însă, să ascult. Să ascult cu adevărat. Pe ea, pe el, adolescenți luptători cu lumea, cu ei înșiși, cu viața așa cum li se pare lor. Am învățat să mă ascult pe mine, pe mine însămi, și pe mine în relația cu ei.

De fapt, am putut atunci să constat, să simt cum adolescentul bine pregătit înțelege realitățile, știe să impulsioneze dialogul într-o manieră curajoasă. Bravează uneori, dar hai să fim sinceri, este un copil care se desprinde de copilărie și nu-i încă adult, dar noi avem aceste așteptări de la el/ea. „Este nevoie de o abordare non-judecată cu atât mai mult în această etapă vulnerabilă din punct de vedere al dezvoltării. Urechea fără judecată poate face diferența între un adolescent care ajunge să ceară ajutor atunci când se luptă și care obține sprijinul, îndrumarea de care a avut nevoie cu adevărat; de un adolescent care se angajează în comportamente riscante.” Scrie Leah Mazzola, PhD în educația tinerilor.

Acum, după ce am acompaniat atâția părinți, după ce eu însămi m-am topit și renăscut, am înțeles că de fapt, în această perioadă copiii noștri nu mai au nevoie de părințit, ci de mentori, de coach. De aceea, vă propun câteva principii ce merită avute în vedere:

Renunțați la SAPPE
Acest sistem antirelațional descris de Jacques Salome și cuprinzând: comenzi, amenințări, culpabilizări, șantaje sau devalorizări, descalificări. Acest sistem în care, cu cât pare adolescentul mai vocal, cu atât mai dominați devin părinții.
Adolescenții își petrec o mare parte din timp la școală sau acasă chiar, într-un mediu în care li se spune ce, cum și când să facă lucrurile. Dacă nu îndeplinesc așteptările adulților, este clar că „își duc viața greșit.” Acest sistem își erodează protagoniștii fără milă, făcându-i să se simtă prinși într-un carusel Surd, Orb (Aveogle), Pernicios, Pervers și Energetivor.

Fiți prezenți și onești
Așezați în locul acestui sistem reguli de igienă relațională și formulări în care să fiți vii în capătul vostru de relație și să le spuneți că doriți să interacționați cu ei diferit. Eu după ce m-am trezit spunându-i fiicei mele: „Te rog, ai răbdare cu mine!…Și eu sunt mamă de fiică de 11 ani prima oară în viața mea!”… am trăit o mare ușurare, iar în ochii ei am văzut curiozitatea și speranța deopotrivă.

Ce-ar fi să spunem mai des: „Mi-am dat seama că am fost…” “Încerc să învăț și eu un nou mod de a…”

Întrebați-l …ce are nevoie
Vă propun nu presupuneți, ci dialogați. Avea tata o vorbă, când fratele meu era mai agitat: „Să-ți dea tata carbaxin?” Așa și noi acum, putem apela la umor de bună calitate în căutarea noastră onestă de a înțelege ce își doresc. În loc să presupunem că vor același lucru de care noi am avut nevoie când eram de vârsta lor, am văzut că merge foarte bine să punem întrebări deschise care lasă spațiu pentru aportul lor cinstit.

Iată un exemplu de întrebare închisă: „Vrei să renunț la munca pentru a petrece mai mult timp cu tine? Vrei la psiholog?”
Iată o întrebare deschisă: „Există lucruri pe care ți-ai dori să nu le mai fac în relația cu tine? Care ar fi cele pe care ai vrea să le fac? ”

Arăta-ți-i grijă, dar nu pentru a-l controla
Și voi ați avut momente în care ați vrea să le auziți gândurile, să le citiți sentimentele? Da, putem trăi momente de mare nerăbdare, confuzie, după atâta tăcere și tensiune. Vă înțeleg! Propunerea mea fierbinte: nu încercați să le invadați intimitatea sau să le guvernați deciziile. Acest truc cu întrebări deschise vă funcționa din nou. Invită adolescentul să împărtășească oricât de mult, sau puțin, alege. Creează-i doar un cadru potrivit: ieșiți la un ceai, suc într-un loc nou sau unul care să știi că-i place adolescentului tău. Plecați cu mașina doar voi doi într-o seara de vară, cu geamurile deschise ascultând muzică. Faceți excursii în natură. Lăsați-i timp, iar tu părinte drag caută să formulezi întrebări deschise.

În loc de: „Dar am crezut că te înveselește ieșirea asta!”
Încercați: „Ce te mai bucură în ultima vreme?”

În loc de: „Mai pune și tu mâna pe cărțile alea că plătim o grămadă de bani la meditații.”
Încercați: „Îți place cum pune problema profa de psihologie la meditații? Ce ai mai învățat interesant azi?”

În loc de: „De ce ai un 3 fix la Istorie, istoria țării tale?”
Încercați: „Te invit la filmul Regina Maria. Am găsit și un site tare interesant, oare ai avea timp să-l vezi tu să-mi dai o opinie?

A asculta ca un coach nu este ușor, dar este așa de reconfortant.

Ai nevoie doar să te decentrezi de pe propria ta ființă. Abilitatea de a-ți opri gândurile se dobândește, începe cu exercițiul de a tăcea, continuă cu a nu mai critica sau judecata, și se desăvârșește când această abilitate va acoperi deopotrivă speranțele, temerile și sugestiile tale. Te încurajez să exersezi, deoarece atunci când vei începe să deprinzi această îndemânare vei simți o mare satisfacție. A asculta autentic este un fapt puternic.

Amintește-ți în fapt că faci acest lucru pentru că îți dorești să-i dezvolți autonomia și responsabilitatea, pentru că vrei să-i permiți să se conducă spre propriile rezultate. Și până la urmă, relația ta va fi mai bună cu adolescentul tău.

Dă-i doar voie cu adevărat să-ți prezinte propria lui lume.

De fapt, și voi, și el vreți să vă dăruiți ce aveți mai bun, doar că unul dintre voi e imperios necesar să deschidă cu adevărat ușa unui dialog deschis. Îmi amintesc cum abia se iveau zorii, iar fiica mea se întorsese de la una din întâlnirile cu prietenii ei din clubul de karaoke, am așteptat-o cu micul dejun, deși eram tare necăjită (mi se părea că-și pierde timp prețios). Am primit-o în liniște, am ascultat-o cu ochii, apoi am vorbit onest despre mine și m-am trezit punând întrebări cu inima deschisă, așteptând fără presiune răspunsul ei. „Mulțumesc mami, am avut o discuție frumoasă cu tine în dimineața asta. Acum am o dispoziție bună. Și tu simți la fel?”, în această notă am retrăit apoi multe alte clipe.

Amintiți-vă că nu sunteți singuri, iar această întâlnire este calea spre cea mai autentică variantă a voastră. Vor trece anii și veți fi bucuroși pentru ceea ce vor fi devenit adolescenții voștri.