Table, sah si stafeta

Adesea, in cariera mea am fost intrebat care este diferenta intre training si cursurile universitare, dar intre consultanta si coaching.

Va marturisesc ca o buna bucata de vreme eu insumi am cautat raspunsurile care sa ma multumeasca. Daca diferenta intre training si cursurile universitate am dibuit-o repede (si cu ajutorul Danei Nicolescu si Florian Coleci ce mi-au fost primii formatori in andragogie), in cazul coaching vesrus consultanta lucrurile nu mi-au fost chiar atat de clare de la inceput.

Desigur, primul reflex a fost acela de a ma duce imediat la Dictionarul Explicativ al limbii romane:
Training – antrenament sau imbracaminte sportiva alcatuita din bluza de flanela si pantalon de tricot.” Cum trainingul, ca articol de imbracaminte, iese din cadrul discutiei noastre, raman la definirea lui ca antrenament. Dar, nici acest demers nu este suficient, caci intru in concurenta flagranta cu termenul de coaching. In plus, trainingul, ca rezultat pare a-si propune obiective clare si specifice de invatare, deci pare mai mult decat un antrenament, pare “meciul” in sine.

Nu pot sa nu observ ca am alunecat insidios din lumea educatiei in lumea sportului, dar poate ca tocmai aici imi e salvarea. De aceea, am sa incerc o comparatie a celor trei notiuni (training, consultanta si coaching) cu notiuni sportive, pe cat posibil mai familiare romanului.

Asadar, ce sport ar semana cel mai mult cu trainingul, in intelegerea sa andragogica? Din respect pentru meseria mea si colegii mei am cautat un sport nobil, demn de o cauza impresionanta. Ceva de genul echitatiei, sau poate al scrimei sau de ce nu maratonul. Dar, comparatiile acestea nu m-au multumit. Simteam ca ceva nu se potriveste, sau mai degraba este fortat.

Cu totul intamplator, un interviu al marelui coregraf roman Gigi Caciuleanu m-a ajutat sa gasesc comparatia ce mi s-a parut cea mai potrivita: trainingul este asemenea unei partide de table.

Pentru ca in training totul respecta reguli la fel ca in jocul de table, totul este pregatit minutios, miscare cu miscare, astfel incat sa duca la rezultatul dorit, trainerul are propria-i strategie, la fel ca jucatorul de table. Pana aici, insa, comparatia poate fi facuta si cu jocul de sah. Totul gandit, calculat, previzibil… si apoi hazardul loveste. Zarurile se rostogolesc pe tabla si spun un numar, doua cifre care schimba totul: strategia, miscarile calculate si pregatite atat de minutios. Acelasi zar, poate fi o data salvator, pe cat de inutil poate fi in alta situatie. Sase-sase poate fi “poarta in casa” cum poate fi total inutil daca nu poti sa scoti nimic. Si de aceea, cred eu, trainingul seamana cu jocul de table. Pentru ca, nu poti juca fara sa cunosti regulile (metode, tehnici, instrumente de formare, fiecare cu regulile ei), nu poti juca fara o atenta pregatire (design, flipcharti si slide-uri, suporturi de curs, fise de lucru, etc), dar totul poate fi pus intr-o lumina sau alta in functie de contributia fiecarui participant. Un trainer cu 12 participanti la curs, arunca in fiecare experienta structurata de invatare 12 zaruri. Nu stie ce numere vor arata zarurile. In functie tocmai de aceste numere, va conduce cursul mai departe, impreuna cu participantii catre invatarea, exersarea si constientizarea pe care si le-a propus. In training explorezi intotdeauna necunoscutul, iar trainerul o face tot asa cum jucatorul de table isi asuma hazardul zarurilor.

Acum, lucrurile devin mai simple si in cazul consultantei. Ea este, in opinia mea, jocul de sah. In consultanta, respecti regulile, iti pregatesti instrumentele, iti faci strategia si castigi. Spre deosebire de training, unde fiecare intrebare poate deschide posibilitati nebanuite, in consultanta, miscarea adversarului este previzibila, cunoscuta, iar masurile de contracarare de cele mai multe ori sunt ele insele parte din strategie. In consultanta cuceresti, definitivezi, castigi.

Si acum coachingul. Etimologic termenul vine din engleza, unde coach inseamna antrenor. Deci, revenim la termenul de antrenament. Stiu ca majoritatea sunt de acord cu acest termen. In intelegerea mea insa, nu este doar un antrenament. Caci ar insemna sa fie vorba doar de un exercitiu de simulare, facut in vederea performarii ulterioare in realitate. Ori, eu cred ca, a face coaching inseamna sa “antrenezi” in timpul meciului, direct in teren. De aceea, cred ca este mai degraba o cursa de stafeta, in care ambii alergatori (atat antrenorul, cat si antrenatul) alearga in tandem, primul reducand incet viteza si intinzand stafeta, in timp ce al doilea accelarand si incercand sa prinda stafeta pentru a tasni singur, pe propriile picioare catre final. Cel din spate regleaza ritmul si stabileste momentul decisiv al predarii, in timp ce, cel din fata, antrenatul, asteapta semnalul pentru a da totul pentru victorie.