Doina Cerchina

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, specialitatea Relații publice și publicitate în anul 2015. Și pentru că sunt un om însetat de tot ceea ce înseamnă o comunicare adevărată și autentică, a urmat apoi un master în domeniul comunicării. Continui, însă, să învăț această artă zi de zi pentru că Dumnezeu are grijă să-mi ofere experiențe unice prin fiecare om pe care mi-l trimite în viață și cred cu tărie că pe lângă toate cursurile și facultățile pe care le absolvim, aceasta rămâne a fi cea mai valoroasă realizare pe plan profesional. Pentru asta e nevoie să ai mereu mintea deschisă la tot și la toate cele bune și frumoase. În primăvara anului 2015 am absolvit „Școala de dicție Vera Nastasiu” din Rep. Moldova, iar în anul 2016 mi-am îmbogățit viziunea și experiența în domeniul Public Speaking-ului, finalizând cursul de „Public Speaking cu Radu Tărâță”. Am început să exersez vorbitul în public, însă, înainte de a mă naște, zice mama mea J, defapt, înainte de a începe studiile în acest domeniu pentru că de la 15 ani sunt prezentatoare la diferite evenimente, iar încă din timpul anilor de liceu am început să instruiesc maturi și copiii în zona de dicție și vorbit în public. Aceast zonă mi-a și oferit expertiza pe care o dețin acum și pe care mă pot baza atunci când ofer un feedback. Tot ceea ce am reușit să dobândesc a meritat să fie ambalat și transmis cu înceredere și altor oameni, de aceea de 2 ani sunt parte a echipei Learning Ecosystem și cu dedicare fac acest lucru. Concomitent cu Facultatea de Jurnalism, am absolvit și facultatea de Arte Frumoase, secțiunea Etnofolclor, facultatea mea de suflet. Prima m-a învățat să pun cuvintele la locul lor așa încât să mângâi și să înaripez suflete. A doua m-a învățat să prețuiesc și să trăiesc prin valorile profunde și adevărate. Combinându-le pe astea două și punând un Doamne ajută! în tot ce fac, tind, ca de la o zi la alta, să fiu cea mai bună variantă a mea, așa încât la finalul vieții să știu că am lăsat lumea mai bună decât am găsit-o pe pământ și cred că dacă fiecare dintre noi am conștientiza acest lucru, am fi mult mai fericiți. Ador oamenii responsabili și conștienți!