A primi pe cineva în organizație este ca și cum ai adopta un copil spune Simon Sinek în cartea ,,Liderii mănâncă ultimii”. Acest sentiment îl am în această frumoasă familie completă formată din părinții(Cristian și Cristina Neguț) și ceilalți frați și surori(traineri). De la început am simțit că sunt ascultat și că se dorește creșterea mea investindu-se timp prin urmărirea pașilor pe care îi fac cu greu. E atât de frumos să nu crești singur! E atât de frumos ca fiecare dintre noi să aducem un plus de valoare celuilalt prin ce știm și ce putem fiecare, cum altfel am fi o familie dacă fiecare și-ar vedea numai de propria lui evoluție. Cu cât cineva se simte în siguranță în interiorul familiei, organizației, cu atât poate face față provocărilor din afara organizației. Așadar pornesc la drum cu siguranță, un drum tare drag mie cel al training-urilor, alături de alți oameni dragi. Aștept cu nerăbdare întâlnirile față către față. Același autor menționat mai sus spune:
Încrederea nu se formează prin ecrane, se formează în jurul unei mese. E nevoie de o strângere de mână pentru a lega oameni…și nicio tehnologie nu poate încă s-o înlocuiască. Nu există încredere virtuală.
Simon Sinek, Liderii mănâncă ultimii, Ed. Publica, 2017, pg. 185
Închei gândul meu prin a spune că nu am realizat până astăzi bucuria echipei deși țineam training-uri pe această temă. Îmi vine în gând faptul că Mântuitorul Hristos putea să lucreze singur, doar era Dumnezeu, însă a făcut o echipă frumoasă de oameni care doreau să trăiască și să gândească la fel ca El și la rândul lor să propună stilul lor frumos de a trăi pe lume. Este de așteptat ca în fiecare echipă să fie un Iuda însă sunt puțini iar acest lucru să nu împiedice atenția noastră către un nou Petru sau Ioan care vrea să intre în echipa noastră.
