Pentru întregul proces de formare, a alege un coach sau un mentor bun este esențial. Este esențial pentru că coachul sau mentorul este esența. Cu toate acestea, deși pare o alegere salvatoare, această alegere va fi puternic potențată sau amendată de contribuția pe care o are cel ce învață. Ca să continui comparația începută, dacă formatorul este esența, participantul este apa minerală care face ca toate vitaminele și nutrienții puși de formator în esență să facă ca sucul să fie unul bun, gustos, să răcorească și să hrănească. Oricât de bună ar fi esența de vitamine și nutrienți pe care o pui într-un pahar, dacă completezi cu apă plată nu va ieși același rezultat decât dacă completezi cu apă minerală, proaspătă, de cea mai bună calitate.
Pornind de aici, eu am 3 așteptări de la fiecare din participanții mei la sesiunile de coaching sau mentorat:
- încredere
- timp calitativ dedicat procesului
- atitudine
- energie
- angajament
- dorința de a produce o schimbare în bine
- încredere în formator și în instrumentele propuse.
Să începem cu încrederea. Încredrea cu care se pornește în acest proces este una bidirecțională și necondiționată. Atât formatorul cât și participantul au încredre unul în altul. Formatorul are încredere că participantul dorește onest să se implice în realizarea schimbării dezirabile, să crească organic, să depună efort. Participantul are la rândul său încredere că mentorul sau coach-ul vine cu cele mai bune intenții, dar mai ales procese și instrumente de lucru pentru situațiile și contextele în care se află.
Vor fi momente în care va apărea neîncrederea în propriile forțe “… dar oare sunt pregătit să fac eu asta?”, “nu voi reuși niciodată să îmi ating obiectivul!”. Faptul că apar astfel de îndoieli nu e rău. E chiar semn că există o doză necesară de realism. Tocmai de aceea este benefic să ai un coach sau un mentor alături în exact aceste momente. Este rolul lui să îți arate ce poți. Este rolul lui să nu te lase să încerci ștachete prea înalte, ci să le pună la înălțimi intermediare care să ofere succesul necesar alimentării încrederii pentru următorul obiectiv. Un coach sau mentor nu îți poate spune ce poți și ce nu poți, dar te poate ajuta să realizezi ce poți, astfel încât să vezi cu ochii tăi că poți.
Timpul dedicat procesului de formare este un element extrem de important. Schimbarea nu este un moment, ci este o sumă de momente în evoluție spre o direcție anume. Cu alte cuvinte, schimbarea nu este un eveniment, ci este un proces. Iar asta ia timp: nu orice timp, ci timp de calitate. Adică timp dăruit, timp în care nu mai facem și altceva (multitasking) sau îl alternăm cu o sumedenie de alte lucruri în succesiuni rapide. Procesul de mentorat sau coaching necesită trăirea experienței în mod autentic și până la captăt, iar asta este doar jumătate din formare. Căci apoi urmează procesarea experienței, tragerea învățăturilor și lecțiilor necesare și retrăirea experienței pentru antrenarea atitudinii corecte și abilităților necesare. Iar asta fără timp dăruit 100% cu atenția participntului nu produce rezultate de calitate sau durabile.
“Acum nu este timpul potrivit” este scuza cea mai simplă și cea mai frecvent folosită pentru a eluda această condiție. Adesea mă întâlnesc cu oameni care vor să se devolte, dar mâine, nu azi. Nu contest că pot fi situații reale în care nu este timpul pentru așa ceva, dar de cele mai multe ori, adică vreau să spun de CELE MAI MULTE ORI nu este vorba decât de dorința de a rămâne în zona de confort, dar cu mintea în ideea confortabilă că schimbarea se va produce. Nu există mod de a te înșela pe tine însuți mai mare decât acesta. Iar pe termen lung acest tip de abordare nu face decât să producă pierderi din cele mai importante resurse pe care le are participantul: timp (viață trăită nu la potențialul său), relații (prietenii, parteneriate și chiar pierderea relațiilor cu partenerul de viață), bani sau resurse materiale. De aceea, acest tip de auto-înșelăciune, se transformă pe term lung în auto-jefuirea propriei tale vieți (personale, profesionale sau spirituale).
Tocmai de aceea, a decide dacă acum este sau nu este timpul potrivit este treaba participantului. El știe cel mai bine, iar de la coach sau mentor se poate aștepta doar la a împinge lucrurile la limită, dar nu dincolo de ea. Cum spune englezul, este vorba de push not bulling.
Și acum ajungem să vobim de ultimul ingredient: atitudinea. Dacă primele două țin doar de o decizie personală și eventual niște priorități, această condiție cere mult mai mult: o atitudine care să hrănească formarea. Fără atitudintea corectă, formarea are de suferit și inveitabil și relația dintre formator și participantul la formare. Eu văd atitudinea corectă ca fiind singura hrană care poate dezvolta porcesul de învățare. Ingredientele acestei hrane sunt:
- energia pe care e nevoie să o debordeze participantul, entuziasmul de a vrea să învețe și de care are nevoie ca să treacă peste momentele de oboseală date de învățare. Învățarea este un proces complicat și energivor. Deși pare simplu și în totalul nostru control, fiecare adult știe că în realitate, nu este chiar atât de simplu precum sună. Lipsa de energie va face ca participantul să ofere mereu o slabă calitate încercărilor sale și inevitabil vor conduce la un slab rezultat, dacă va fi un rezultat.
- angajamentul, adică determinarea de a face, de a merge pe acest drum și mai ales de a depăși obstacolele inerente. Lucruri de genul “aaaa… asta nu o să meargă la noi…” sau “instrumentul acesta l-am mai încercat eu…” înainte de a o fi încercat onest și așa cum a fost fiecare moment gândit sunt exact atitudinea care oprește procesul de învățare și progres. De multe ori, participanții au reacția de a spune că știu deja asta (ceea ce formatorul îi spune) sau că au mai încercat asta (ceea ce formatorul le propune). De aceea, este important ca participanții să înțeleagă că ceea ce vine de la un coach sau mentor nu este un conținut predat și atât, ci este o experiență persoanală trăită și că această experiență vine direct din interacțiunea și experiențele trăite de participant împreună cu formatorul lui, deci nu au cum să fi fost livrate anterior. De cele mai multe ori, învățarea în coach sau mentorat nu vine din cărți și teorii, ci din experiența pe care participantul o trăiește ghidat de formatorul său.
Mai este apoi și ideea …”dar nu ar fi bine să încercăm altceva?”. Mereu altceva. A explora noi modalități de lucru este benefic, foarte benefic. Dar nu cu prețul de a opri orice încercare la primul sau al doilea hop și a încerca altceva. Asta nu ajută, ci doar face să se bată pasul pe loc. Cum spuneam mai sus, procesul de dezoltare organică, de creștere este unul care necestiă timp și efort. Necesită timp înseamnă că rezultatele vor veni după un timp, nu imediat. E nevoie de răbdare. Dar nu orice fel de răbdare, ci răbdare încununată cu consecvență și focus pe a face ceea ce ți-ai propus.
Frecvent mă întâlnesc cu scuze, care mai de care mai plauzibile pentru a nu face ceea ce am stabilit împreună în coaching sau mentorat. Pot spune că este un exercițiu de creativitate interesant prin forțarea uneori la maxim a gândirii laterale, dar este un exercițiu nu numai inutil pentru participant, ci chiar distructiv. De ce? În primul rând pentru că îl relaxează mental pe participant că e ok să nu facă ce era de făcut. Iar acestă relaxare este distructivă pentru că la nivel mental participantul se eliberează de presiunea de a face ce trebuia făcut, dar în realitate acel ceva rămâne nefăcut, deci progresul nu are loc. Al doilea motiv este că toată această creativitate este pusă în slujba justificării de a nu face. Ceea ce e din start greșit. Eforturile- toate câte sunt- ar fi bine să fie îndreptate spre a face ce e nevoie. Dacă ai o situație în care ai decis că nu faci ceea ce era stabilit, nu veni cu scuze plauzibile, vino cu un set de măsuri care țin de tine și care vor conduce la rezultatul care era așteptat. Fii, cu alte cuvinte, creativ în direcția pozitivă, nu în cea negativă.
“Nu am făcut, dar promit că voi face”. Aud atât de frecvent asta și apoi mă confrunt cu exact aceeași promisiune, încât îmi seamănă cu performanța echipei naționale de fotbal, la fiecare încercare de calificare la un campionat mai de doamne ajută: “ne-a bătut Armenia, dar lasă că îi batem pe nemți în deplasare (vezi campania din 2021). E important ca participantul să înțeleagă că rezultatele nu sunt ale coach-ului sau mentorului, ci sunt ale sale. De aceea coach-ul sau mentorul nu are nevoie de scuze, pentru că nu el pierde obiectivul. Decât suze, mai bine vă așezați din nou la planșetă, verificați contextul, realitatea și cât de realist sunt setate obiectivele, iar apoi identificați ce nu a mers, ce e nevoie să fie întărit și ce e nevoie să fie schimbat ca să mergem mai departe. - dorința reală de a produce o schimbare în bine, adică capacitatea de a depăși reticența dată de scoaterea din confort. Pentru a depăși obstacolele inerent presărate pe parcurs, soluția este stabilirea de obiective intermediare, îmbunătățiri planificate a fi obținute pe termen scurt și care vor oferi rezervorul de energie și încredre pentru continuarea parcursului. Este posibil ca aceste obiective să nu fie atinse, dar e important ca participantul să înțeleagă că asta nu înseamncă decât replanificarea lor sau schimbarea setului de obiective, dar în esență este vorba de și mai mult efort pentru a atinge ținta propusă. Niciodată mentorul sau coach-ul nu va merge mai departe fără ca țintele propuse să fie atinse. Ar fi un proces neproductiv și înșelător.
Cu alte cuvinte, aș spune că orice proces de îmbunătățire generată de un coach sau mentor începe printr-o îmbunătățire a atitudinii particiapntului față de problemele cu care se confruntă și pe care vrea să le înfrunte și abia apoi continuă cu o îmbunătățire a performanțelor și rezultatelor.
Am ajuns la final de articol și pentru cei care nu au renunțat pe parcurs să-l mai citească (și care deci ajung să citească și acest ultim paragraf) ar mai fi de spun un lucru de încurajare. Sunt multe cerințe întradevăr, dar ele sunt doar cadrul onest necesar pentru a performa tu. Dacă consideri că e prea mult, nici nu are sens să te apuci de treabă. Căci știind ceea ce uremază după schimbarea atitudinii pot spune că aceste cerințe sunt floare la ureche.
