fbpx

Cum biscuiții pot fi…amari

Bună!

Defapt eu aș prefera să spun bună seara! De ce seara?! Pentru că ceea ce vreau să împărtășesc astăzi cu voi am trăit tot într-o seară, dar voi primiți-o cum vreți: zi, seară, dimineață, ce mai contează. Important este ca ea bună să fie! Era momentul când îmi adormeam copilul, fetița de un an și opt luni. Din mica mea experință de a fi mămică, am trăit, și nu doar o dată, situația când ăstora mici le apar poftele și nevoile, în general, când îi bagi la somn. După câteva încercări de a-l chema pe moș Ene pe la gene, fetița mea a hotărât că tocmai atunci i se făcuse foame. Am avut câteva tentative de a schimba direcția situației, dar au fost inutile. J Și pentru că cererea ei de a ciuguli ceva era pe cât se poate de interminabilă și insistentă, am decis să rog frumos pe cineva al casei să mă ajute și să-mi aducă de la etajul întâi un biscuițel, eu fiind deja implicată în procesul de adormire al copilului.

Ceea ce urmează, asta este, defapt, esența. Am preferat, însă, să vă dau câteva detalii ca să percepeți contextul pentru că este un factor important. Nu mi s-a refuzat rugămintea (deși mai bine mi se făcea), dar înainte ca omul rugat de către mine să iasă din camera unde ne aflam, am primit în „dar” câteva cuvinte, 8 erau pentru că le-am și numărat care, instantaneu, mi-au pus un nod în gât.  Știți voi acea stare în care te simți de parcă cineva te-ar sufoca, te-ar strânge de gât, iar tu nu ai mai putea face nimic. Nu! Și nu contează care sunt acele cuvinte! Deeeloc! Cert e faptul că m-au adus într-o cu totul altă stare decât eram, una vizibil mai proastă și mai distrugătoare, într-o cu totul altă lume. Au trecut câteva secunde și am primit ceea ce rugasem, am fost lăsate în cameră singure, iar ușa s-a închis, evident, pe partea cealaltă.

Fetița mea a gustat doar o guriță din biscuițel pentru că, defapt, nevoia ei nu era foamea în acel moment, ci dorința de a-și prelungi timpul în care poate să se mai joace. Exact după ce luase degustația, m-a servit și pe mine. Aici e tot nucleul: simțeam cum, efectiv, ceea ce mâncam era amar. Și să nu credeți că biscuitul era amar. Nu, nu, ci cuvintele care venise către mine mi-au schimbat și percepția gustului pentru câteva minute. Totul era amar, nu doar sufletul meu. Până și dulcele devenise amar. Această situație poate fi abordată și analizată din mai multe perspective:

  1. este important să fii conștient de starea pe care o trăiești. O dată cu ea vin și cuvintele din creierul tău către ceilalți, iar dacă nu vorbești, ceilalți nu au de unde ști că tu azi te simți nasol, că ai avut o zi proastă;
  2. dacă simți că îți este dificit să faci ceva, refuză! Ai tot dreptul. Refuză ecologic, onest. E mai curat și mai corect să faci așa decât să faci orice ești rugat cu gând de ranchiună;
  3. analizează ceea ce vrei să spui! Cum? Foarte simplu: fă o pauză și formulează în minte cuvintele pe care vrei să le rostești. Gândește-te cum te-ai simți tu dacă ai primi, în următoarele secunde, acele cuvinte din partea cuiva. Te va ajuta enorm! Îți garantez! Am aplicat și știu efectul. Da, pentru început îți va lua ceva timp ca să analizezi, să formulezi, dar îți garantez că, în primul rând, îți va aduce ție, o stare de confort, de control asupra a ceea ce spui, ce faci, îți va schimba spre bine viața, al propriu.

Șirul analizei poate continua, dar eu prefer să mă opresc doar la ultima perspectivă. Demonstrat este faptul că ceea ce spunem ne poate schimba paradigma de gândire, ne poate influența relația cu cei din jur. Despre modul în care cuvintele ne pot modela și transforma mintea aș vrea să vorbim într-un alt articol dedicat acestui subiect pentru că este unul vital, unul esențial.

Vă las să reflectați, defapt, să reflectăm împreună asupra cuvitelor pecetluite de către Don Miguel Ruiz : „A fi impecabil în ceea ce spui înseamna a nu folosi cuvintele împotriva ta. A fi impecabil cu cuvântul tău înseamnă a-ți folosi corect energia; înseamnă a-ți folosi energia în direcția adevărului și a iubirii față de tine însuti. Dacă faci un legământ cu tine însuți, acela de a fi impecabil în ceea ce spui, aceasta simplă intenție este suficientă pentru ca adevărul să se manifeste prin tine și să curețe toata otrava emoțională”.

 Și oare când va veni momentul conștientizării noastre că puterea cuvintelor este una transformatoare, de la porii pielii până la măduva oaselor, schimbând nu doar stări, mimici, emoții, ci și gusturi, culori, procese, oameni, lumi. Vorbesc serios! Pentru că biscuiții mei din seara aceea au fost amari, foarte amari…