E miercuri …și în ședina noastră săptămânală îl aud pe Cristian anunțând cu entuziasm că începând din această seară pentru 3 zile suntem participanți la cel mai mare Summit pe educație din America. Habar n-aveam că în această seară voi avea parte de o pregătire ca în copilăria mea pentru Revelion.
După o zi de lucru intens pe platforma, iar Cristian în întâlniri on-line una după alta, cu parteneri, cu ai colegii noștri de aici și de dincolo de Prut, iată că la 18.oo…vine clipa.
Ne-am așezat frumos în fața tabletei șmechere a lui Cristian și aflu că a fost nevoie de verificarea și aprobarea intereselor lui pentru acest eveniment, primite coduri de acces pe la diversele ateliere deschise.
În bunul meu obicei, găsesc de făcut ceva mic dar ce pare important în fix minutele de început. Ajung să mă instalez în fața ecranului mic și acolo o doamnă zâmbitoare în poziție de lotus ne propune să respirăm adânc de câteva ori, apoi se ridică și facem împreună cu ea mișcări care chiar mă dezmorțesc după atâta stat cocoșat la laptop. Într-o cameră albă cu un covor țărănesc, o oglindă, un scaun și un catus, spațiul alb din jurul ei ne transformă nouă energia din corp. Bineînțeles că în backroundul din Drumul Taberei, adică la noi aici…Cristian se agită cu: ne vede, nu ne vede? N-ai ținuta adecvată…păi, evident la noi sunt 37 de grade și întâlnirile noastre importante sunt pe Zoom cu bust, mai mult chip…;), iar mie rochița asta moale și lejeră chiar mi-e dragă. Anyway, timp de 30 minute pe ceas, corpul nostru e gentil mișcat și dezmorțit. În final, Laurie Eagle (numele noastre nu-s întâmplătoare!) se întoarce la poziția lotus și ne roagă să închidem ochii și să ne reconectăm ca la deschidere, la aici și acum și la corpun nostru acum și la dorința noastră de la începutul acestui eveniment: Ce așteptări ai? Ce vrei să atingi, împlinești?. Boomm ! Mi-am amintit de cursurile noastre care au început cu exerciții de gimnastică: de Miha la Scoala Comunicării care le reda pur și simplu cheful de învățat dăscălițelor în fiecare miercuri după amiază; de Mo, care în diminețile de pe terasa din apropierea râului în Staff Retreatul PACT ne anima cu energia ei și cu exercițiile binefăcătoare în acel cadru minunat.
Un domn tânăr și binedispus intră apoi în cadru pentru a ne ura bun venit! Nimic sofisticat! Energie bună și zâmbet deschis și sincer pe un fundal albastru electric! Urmează un filmuleț dinamizant care ne anunță cam ce va urma azi: studenți și profesori care sunt preocupați de învățare, care își pun împreună energia, informațiile și toate canalele posibile pentru a-și aduce unii către alții învățarea în facultate și liceu. Aflu de existența acestui Course Hero https://www.coursehero.com care face tot ce-i stă în putere pentru ca „Fiecare oră de studiu să conteze.” Waw!
Vom vedea apoi o interfață cu mult albastru și o muzică dinamizantă…pentru vreo 10 minute de la ora anunțată ca fiind deschiderea. Neliniște, căutare pe programul detaliat al evenimentului, verificarea succesiunii atelierelor, întrebarea la ce ne-am înscris noi? Oare suntem bine aici? Rulează un filmuleț cu ceva text de prezentare și …deopdată trâmbițe:
Un omuleț tânăr emoționat, într-un pulover crem, CEO-ul acestui site-concern vorbește în cuvinte simple, în propoziții firești despre acest eveniment și apoi mulțumește câtorva nume care au făcut posibilă existența acestora două. Scurt, înțeleg și simt că într-adevăr menirea lor este să-i ajute pe studenți și profesori să-și atingă obiectivele. „Lucrăm împreună arta educației pentru că aceasta este pasiunea noastră.” Un film scurt al unei studente de culoare care are 3 joburi și s-a întors la școală pentru că i-a promis mamei ei înainte de a muri acum doi ani că-și va termina studiile. Apoi o profesoară de antropologie care ne emoționează cu ceea ce face dincolo de catedră, liturghia de după liturghie a profesorului: practică ceea ce predă: descoperirea și respectul pentru lume, susținerea și facilitarea cunoașterii valorilor umane profunde.
Învăț încă o dată cum se poate în doar câteva minute, cu 2 povești simplu, bine spuse să obții angajamentul de participare, încrederea în ceea ce va urma. Am uitat de întârziere!
O tânără blondă, cu o voce fermă, dar caldă (ce părea din agendă că este ultima în momentul de deschidere) ne prezintă agenda, ne descrie atent ce butoane unde găsim, cum ne alegem atelierele simultane, la ce întrebări răspunde acest eveniment.
Un nou Waw: nu are niște obiective pe care ni le arată, ci întrebări. Minunat găsesc această formă de a prezenta către ce se îndreaptă un eveniment de învățare. Până la urmă acest Summit 20 caută doar răspunsurile din realitatea celor prezenți. Waw. Am avut un puternic sentiment de responsabilitate și m-am simțit animată!
Mi s-a adăugat o undă de regret…eu sunt în România. Ei fac asta pentru SUA, țara în care ei trăiesc. Ei își pun întrebări, ei se întâlnesc astfel să discute: studenți, profesori, directori, inspectori, antreprenori interesați de educație. Și totuși, noi suntem aici pentru a învăța tot ce putem noi, mici antreprenori pasionați de educație aici în Romania, pentru ai noștri, pentur copiii noștri. La fix! Căci, blonduța își încheie cuvântul vorbind despre „An epidemia of Kindness” – o serie de mici vloguri pregătite de susținătorii Course hero în care, pentru 1-2 minute fiecare exprimă un mesaj de gratitudine, recunoștință pentru un gest, o atitudine, un comportament anume. O profesoară mulțumește unei studente care având CoVid i-a arătat ce înseamnă motivația. O studentă mulțumește unei colege…etc. 3 astfel de intersecții cu vieți luminate de acest scurt moment de exprimare a bunătății.
Urmează o Sara, profesoară de sociologie care ne aduce statistici, rezultate ale unor survey-uri făcute în pandemie: despre profilul adevărat al studentului actual: 90% din ei lucrează; 40% din ei ai copiii, 35% din ei sunt chiar părinte singur… Nu mă pot opri din a mă gândi că la noi la UMFB sunt 1800 de studenți în anul 1 și n-au avut loc nici la deschidere toți în aula, că de o lună nu găsim un spital care să primească un astfel de student să facă o practică de o săptămână. Că mai toți cei cu care am vorbit în ultima vreme, în anul întăi trăiesc îndoiala dacă și-au ales bine cariera și nimeni nu-i acompaniează profesional, concret și eficient în găsirea unui răspuns. Doamne! Ce preocupări atente au oamenii ăștia! Ce probleme îți pun! Dar, să revenim. Ne oferă și viziunea ei legată de cum se poate acționa: concret în câțiva pași. Ce m-a impresionat a fost : „ Să nu uităm înainte de toate, studenți sau profesori, directori sau președinți suntem Oameni. Am trecut și trecem printr-o perioadă provocatoare. Avem nevoie de acest Sens of Wellbeing. Își dă seama că nu am văzut slide-urile ppt-ului pregătit de ea. Își cere scuze și remediază imediat: traversează într-o recapitulare și ne oferă prezentarea pe mail. Primește indicațiile de remediere în direct de la IT-ul evenimentului. Totul fără multe cuvinte: asumat (it’s my culpa), eficient(cum pot remedia, întreabă IT-stul) și orientat pe soluții (face o traversare a conținutului cu accent pe cele ce le voia subliniate. Waw! Din nou învăț din proces: nu contează poziția, o eroare se poate oricând strecura, contează cum rezolvi. Zicea el bine Iorga al nostru: „O greșeală nu se scuză doar, se îndreaptă.”
Urmează 4 directori de facultăți de stat și private, din toate colțurile SUA. Discută 60 minute care pur și simplu zboară despre ce au, ce n-au, ce dificultați au depășit, cum, ce fac acum pentru a pregăti anul viitor școlar. O mulțime de soluții concrete, practice, diverse.
O pauză de 30 minute și intrăm într-un atelier dorit: Open Pedagogy.
Mă întorc în sufragerie și Cristian a remodelat ambientul: conectare la ecranul TV, fire, masuța mică cu hârtii să putem scrie, el la birou notând elementele importante.
Cu Kristina & Victoria descoperim ce înseamnă asta Open Pedagogy: „Predarea și învățarea s-au concentrat pe centrarea experiențelor iterative și active, care se îndepărtează de consumul de cunoștințe al elevilor spre centrarea creației elevilor și contribuția la un corp mai larg de cunoștințe.”
Super! Am ales un atelier minunat!
Cu ce ne-am ales după 90 minute… cu câteva bune învățături:
Procesul este mereu important, iar în on-line i-am descoperit câteva subtilități:
- tonul vocii,
- așezarea în ecran,
- comunicarea cu co-facilitatorul tău, întreținerea chat-ului cu info utile la moment,
- utilizarea optimă a timpului în grupurile mici și construirea de momente de raportare care cu adevărat să nu alerge participanții, ci să le dea sentimentul valorii lor și a muncii lor
- instrumente diferite de lucru oferite de on-line: clouds pentru adunat opiniile tuturor într-o exprimare creativă, zoom pe grupuri mici în care te trezești în companii noi, în care oamenii pot fi complet tăcuți, retrași sau deschiși și dornici să se exprime, să te cunoască, atenți la nevoile tale.
- o întrebare pe care să lucrezi în grupul mic e suficientă dacă vrei cu adevărat să explorezi răspunsuri.
- oferirea accesului la Poll-uri din timp pentru a putea oferi opiniile grupului.
Cu ce ne-am ales noi aici, de partea cealaltă a oceanului, în România?
- o cu șansa de a explora modul de lucru în aceeași cameră de Zoom cu Pakistanul și ambele coaste ale Americii.
- o cu dialoguri interesante despre cum fac ei acolo la ei,
- o cu câteva idei minunate despre cum se poate face concret trecerea de la consumul de cunoștințe la contribuția creativă la comunitatea din care fac parte studenții. De pildă, spicuiesc aici: Să-și redacteze propria publicație despre geografia populației locului, pe care o distribuie în cartier, crearea de oportunități de dialog cu absolvenții anilor anteriori pe diverse teme, video prezentări publicate pe canale de social media, închirierea unei galerii celebre pentru expozitia de post-ituri despre istoria comunității sau un subiect anume din istorie; lucru cu institutii de charity pentru a învăța angajamentul, sacrificiul, empatia și inspirația, stimularea interdisciplinarității și a exprimării concluziilor, descoperirilor, concluziilor prin canalele familiare tinerilor: You tube, instagram, wiki, blog (aici mi-a plăcut mult ideea asta: ceva de genul chmie, sănătate, alimentație, resurse locale, restaurante, surse de alimente sănătoase, după mai multe explorări prin orașul lor.)
- o cu sentimentul bucuriei pe alocuri că în toată nebunia acestor experiențe noi ne-am descurcat bine, am descoperit și contribuit. Am descoperit cât de buni suntem noi la Learning Ecosystem: ce instrumente cu adevărat valoroase avem pentru a face această Open Pedagogy: spațiu în care participanții se simt susținuți să creeze în forme diverse gândite prin temele și provocările din ecosismele noastre de învățare. Ce mai păstrez este această dorință de a dezvolta comunități către care studenții noștri să întoarcă cele învățate. Da, vom face și asta!
Am mai descoperit și că fără un conținut inițial, nu putem vorbi de creativitate și inovație ci, doar de lucru în echipă, procese care clădesc abilități.
Cristian a fost complet nemulțumit, mai ales când văzându-le cum nu ascultă indicațiile de a tăcea când ne pun filmulețul video, de a continua să ne dea ceea ce pregătiseră ele: informații, informații despre ce au făcut ele, gratificându-ne cu cuvinte și zâmbete false, în general și nu pentru ceva concret. Când, după ce pe noi ne-au alergat prin grupurile mici, ele descoperă că mai au 10 minute și încep să tragă de timp devine chiar nemulțumit. E totuși 1 noapte…la noi! Privim și din 110 participanți, acum am rămas 52. Oamenii penalizează prin absență astfel de comportamente. Ba, chiar întreabă direct cum pot părăsi camera pentru a merge în alt atelier.
Luăm o pauză pentru că plenul are o prezentare despre rasism. Nu subiectul e neinteresant, găsim și noi similarități cu țiganii noștri, cu săracii. Procesul…;), modul de prezentare e cam de curs de facultate a domnului profesor. Ce diferență între el și directorul facultății care vorbea despre cum se gândește că studenții lui de culoare se vor întoarce la facultate în toamnă mai săraci, pentru că din joburile de peste vară ei își cumpărau cărțile, iar acum n-au mai avut aceste joburi, sau cei ce le-au avut au fost în linia întâi și par a avea probleme de sănătate ce se cer întâi rezolvate.
În fine, ne pregătim să încheiem această primă zi de Education Summit 2020 cu încă un atelier…dar mai avem de luat o decizie înainte…: la atelierul despre Instagram-ul sau la cel despre antreprenoriatul din educație. Cum vrem să fructificăm tot ce putem, luăm 15 min din Instagram, căci începea mai devreme și acodăm toată atenția Antreprenoriatului.
Din cele 15 min, eu mai descopăr niște butoane ale Zoomului: unele cu care poți desena împreună ce cilalți pe același ecran, sau poți pune simboluri pe o hartă…pentru a afla de unde suntem toti cei 112 participanți. Pe unul îl vor pierde curând…pentru că vom fugi la atelierul lui Lise despre antreprenoriatul din educație.
Iar această ultimă sesiune am avut parte de o exemplară prezentare: clară, calmă, caldă, elocventă, sinceră, stimulativă. Coținut valoros, clar și eficient prezentat. O structură minunată a elementelor și secțiunilor. Exemplificări clarificatoare, răspunsuri inunate la întrebările noastre.
Am încheiat …aproape spunându-ne bună dimineața, vânând în agenda de mâine….locuri la atelierele ce ne par interesante. Vă voi ține la curent…cu ziua 2. Nu va fi fiind aceasta cea mai bună redactare, dar am vrut doar să nu las să se piardă așa o experiență inedită. Am vrut să o împărtășesc cu voi. Să scoatem apoi împreună din ea ce va fi fiind mai bun și mai valoros.
Azi, studenților, profesorilor, directorilor, inspectorilor, antreprenorilor interesați de educație din America le-am simțit cu adevărat pasiunea pentru ceea ce fac, oferă și vor să construiască! O avem și noi aici în România! Știu! Vă vreau mai aproape! …Pe mâine!
