Ziua începe cu aceeași jumătate de oră de yoga…De această dată Katie ridică miza: ea e mai bătrânică, dar se mișcă exemplar, exercițiile ei sunt mai grele, dar aduce o notă de umor și de jucăuș care-mi place. Rămâne să închidă sesiunea mulțumind tuturor celor care o salutăm din toată lumea…Ce sentiment călduț de conectivitate.
Eu, ca studentul înainte de sesiune….postez articolul de ieri….;), căci am promis să vă țin la curent pe voi colegii mei dragi…Și pentru că urmează o pauză de 20 minute, mai fac raportul Zoom-ului #9 cu DI@Diaconia. Bune pauzele astea la americani! Am gătat raportul și sunt bucuroasă să repornim.
Revin aici, căci de această dată vreau să-l scriu în timp ce trăiesc această a doua zi. Experimentez!
Un sunet care își crește intensitatea ne anunță că se apropie începututl. Și da! Vizionăm un film de 3 minute care conține motivația, spiritul și etosul oamenilor care colaborează, împărtășesc în sprijinul studenților pentru a le face învățarea o plăcere în acest proiect/firmă/site/platformă CourseHero. Urmează apoi aceeași blondă Tara de ieri – cea cara cu elegenață și fără urmă de „arătat cu degetul spre cineva sau ceva….a salvat momentul întârzierii de ieri – de această dată apreciind acest film. De fapt, ne-a cam tradus cum să-l vedem! Waw. Primul waw de azi! Adevărul e că înțelegând care le-au fost lor întențiile, de-acum explicate de ea păstrez altă înțelegere a lui…Aș vrea să-l revăd…
Continuă apoi, cu o împărtășire despre cum a fost pentru ea primul an de studenție. Spunându-ne de ce fac ei ce fac aici la CourseHero. Ne vorbește simplu și la obiect despre cum își fac această platformă și comunitatea lor mai puternică, mai bună în fiecare zi. O introduce pe dr Sherill.
Dar înainte de asta ne vorbește despre ședința lor de debrief de ieri: despre momentele care nu au mers ieri și despre mesajele de suport pe care le-au primit și cât de bine le-au făcut lor în echipă. Despre un eveniment de Zoom-boombing. Ne spune cum au gestionat ieri atelierul acesta și ce au decis să facă pe viitor. Mă simt onorată să fiu parte dintr-un așa eveniment cu oameni extraordinar de profesioniști și să gust bite by bite ce înseamnă concret profesionalismul…căci mie îmi pare că la noi chiar și-a pierdut din consistență. O fi doar senzația mea! Al doilea Ahape azi. Am retrăit nostalgia zilelor în care deprindeam meșteșugul de trainer de la mentorii mei de la Opportunities. La TOT diminețile începau cu exprimarea rezultatelor evaluării participanților. M-am simțit și atunci și acum conectată real la obiectivele noastre comune prin procesul de învățare, nu numai prin conținut. „Ceeee prooooceeeesomană” mai sunt…vorba lui Anne…:).
Să revenim! Focus Cristinico! Acum aflu că fiecare zi are o temă:
ieri Regroup, azi Reset, mâine Reinvent.
Ei înțeleg că odată cu învățarea on-line o mulțime de noi întrebări se ridică, dar ceva rămâne esențial: 1-studentul rămâne în centru și 2-dorința lor de a oferi resurse și căi de a-și face învățarea semnificativă și lucrătoare.
Face un overview al zilei…și pe lângă atelierele la care ne-am înscris îmi atrag atenția două evenimente: un moment în care se face înghețată în familie: părinți și copiii și seara există o oră de Happy music cu un DJ care ne ascultă cererile și în care socializăm între noi….;)Și, după un filmuleț din seria „Endemya of Kindness” care-mi arată iar pentru cine fac ei ce fac și în spiritul căror valori lucrează, iată o cunoaștem pe Briget care va fi moderatorul acestui prim plen: Centrarea pe student. Pornește de la experiența ei în care copil sărac fiind atunci când a venit la facultate se aștepta ca cineva să îi dezvăluie ce și cum se fac lucrurile pe acolo. Ei bine, n-a fost așa și a încheiat 5 ani mai târziu cu 70 de credite peste ceea ce era necesar și câteva mii de dolari datorie…și zice că ea e un caz fericit. Ce lume nouă pentru mine! Eu mi-am făcut facultatea lucrând toți cei 5 ani, fără datorii dar practicând doar 3 ani ceea ce am învățat de fapt. De atunci adesea am luat-o de la capăt, de jos…ca să aflu abia la 35 de ani la sunt bună cu adevărat și ce merită să profesez.
Ne introduce apoi în panelul în care cele 4 profesoare universitare și manageri de universități ne vorbesc despre cum vor face să-i sprijine cu adevărat după pandemie pe studenți să se integreze. Vorbesc despre studenții navetiști, despre cei care locuiesc în parcuri de rulote, despre cei care au suferit la nivel de sănătate. Se întreabă cât de pregătite se găsesc facultățile să-i susțină. Înainte de a răspunde cu acțiuni concrete la cum vor învăța remote, ei se preocupă de studenți ca oameni care au nevoi legate de alimentație și siguranță. Waw! Al treilea pe azi…și e primul panel.
Tipa de la UCLA vorbește despre cum au învățat deja de la comunitatea lor elitistă ce a însemnat să-i ajute pe studenții care vin din zone sărace, care au trebuit să se întoarcă în familiile lor unde nu aveau decât o cameră cu toate rudele, iar examenele și cerințele de învățare la standarde înalte au rămas, cum s-au închis în frigider să-și dea testele de pe telefon….căci doar acolo era liniște și nu alergau copiii în jurul lor. S-au ajutat grație spiritului lor cultivat până acum: de susținere efectivă în cadrul comunității de studenți a universității.
Pare că descoperă lin din discuție cât de important va fi să-i asculte pe studenți. Ce abilitate de a fi condus astfel discuția. Redescopăr ce important e să ai un fir al întrebărilor de facilitare și o ascultare activă exersată. Chiar în această perioadă au învățat cum grație studenților lor vorbitori de atât de multe limbi, ei înșiși au putut oferi concret ajutor colegilor lor. Deci, ce vor acum este să aducă această voce și putere a lor în învățare, prin crearea unei legături între comunitățile instituționale din cadrul universității, care să răspundă nevoilor studenților legate strict de învățare: traduceri, suport emoțional, pear-coaching, materiale share-uite.
Mulți studenți adulți și-au pierdut joburile. „Cum îi veți servi? Mi-ar plăcea să vă aud gândurile.” Ce manieră directă de a aborda o colegă profesoară într-o discuție. Rasismul, mișcarea despre cum să traverseze diferențele de rasă. Freedom Schools au făcut tabere în care au urmărit creșterea conștientizării, educarea publicului acum mai mult ca oricând pe acest subiect. Trebuie să aflu mai multe despre aceste școli, căci pare că și alte profesoare vor așa o școală la ei în instituție.
„Și dacă suntem o unitate de învățământ atunci asta să facem să ne adunăm forțele și inteligența să facem învățarea eficientă.” Ce manageri! Știu și eu câțiva așa prin România. Mi-ar plăcea să ne punem capetele și inimile dimpreună și să clădim astfel pentru copiii noștri.
Ne preocupă realizarea studenților noștri. Și îl introduce pe un băiat care lucrează în departamentul Student Succes al Universității lui din Georgia. Citesc din nou titulatura lui: departamentul de succes al studenților…;). De la el aflăm cum lucrează cu toate datele pe care le are despre studenții lui. Am aflat despre ceva ce se cheamă Chatbot. M-am dus pe google translate…căci îl țin deschis în back să mă pun la punct cu tot ce nu înțeleg…Un program de calculator destinat să simuleze conversațiile cu utilizatorii umani, în special pe Internet. Chatbotii tratează adesea conversațiile ca și cum ar fi un joc de tenis: vorbesc, răspund, vorbesc, răspund. Aflu că au folosit chatbot-i pentru a nu-i pune în dificultate cu situația lor familială sau financiară, astfel investighează nevoile și apoi răspund acestora. Așa decid cui și cum să ofere milioane de dolari în granturi sau ajutoare punctuale, precum și sprijin emoțional. Consilierii sunt alertați și oferă asistență în campusurile lor. Recepțiile campusurilor fac la fel. „Nu stăm pasivi fără să facem ceva, folosim toată tehnologia ca să oferim proactiv ajutor.” Ei știu că performanța școlară vine dintr-o stare emoțională echilibrată, pozitivă. Vorbește apoi despre rapoartele specifice legate de competențele și obiectivel lor de învățare, despre cât și cum învață studențiilor. Fac asta direct din platformele on-line de învățare, pentru că acestea le oferă șansa să știe că e necesară o intervenție pentru a-i ajuta să revină la performanțe care să-i ajute să reușească.
Waw…Waw…Ce bucurie interioară pe mine! În fix această clipă! Păi noi, la Learning avem deja pe platforma noastră această posibilitate. Toate cursurile noastre pot face asta oricând și de oriunde. Gradul de atingere a competențelor, timpul petrecut de fiecare student al nostru în învățare, rapoarte, statistici …toate ne ajută să-i ajutăm și noi să atingă succesul. Ce tari suntem la Learning. Mulțumesc Cristian! Din 2012 ne-ai adus această lume și pe mine una m-ai făcut să iubesc fiecare interacțiune cu platformă. Să creez câteva cursuri de comunicare, TOT sau echipă, iar acum ultimul de dezvoltare personală care mă umplu de fericire pentru că participanții noștri sunt fericiți învățând cu noi astfel.
Plenul se încheie cu un băiat cântând la o chitară și cu un filmuleț din seria Endemia of Kindness. Picătura de dulceață.
Andrew Grauer – cofounder și CEO la Course hero – băiatul de ieri reapare pentru a ne prezenta un produs nou de crowdsources dedicat educatorilor și studenților deopotrivă, pentru că acestea s-ar putea să fie scumpe și banii puțini. Și ca să înțelegem mai bine un nou plen în care sunt invitați chiar cei care fac asta: o bibliotecă, o profă, un rector de universitate și reprezentanții CourseHero
Aflu despre această Bibliotecă virtuală cu acces la nivel global care are ca scop să pună resurse de a preda mai bine pentru profesori și resurse pentru a învăța mai bine pentru studenți. De obicei lumea plătește un abonament pentru a avea acces. În mod obișnuit un abonament costă 10$/lună. Acum se gândesc să primești resurse gratuit pe măsura contribuției tale gratuite cu resurse. Vorbesc despre cum materialele create de ei primesc feed-back de la cei care le citesc și primesc și bani chiar la fiecare accesare a materialelor. Cum să nu te apuce cheful de studiu…și să nu te mai lase, ziceți și voi?
Urmează Barbara Oakland…binecunoscută nouă, profă de mate care predă neuroștiințe. Plictisitoare și face pe înțeleapta. Nu ne spune nimic nou. O prezentare lentă și condescendentă. Tipul ăla de profă care face pe nisnaiu cu logistica pentru că ea vrea ca ea…cât despre „Cum e să înveți să înveți pe termen lung „ tema webinarului ei…chiar nu ne-a spus nimic interesant. Fără laudă L(E)arn al nostru, creat de Cristian chiar e genial. E drept că tine 3 luni și te cam pune la lucru 3-5 ore/ săptămână…dar și învățare și obiceiuri bune ai șansa să capeți. În plus, ai un întreg ecosistem care îți facilitează învățarea. Odată ce l-ai terminat vei ști toată viața ta cum înveți tu cel mai bine și cum să te aduci în starea de a învăța orice oricând! …ca să nu mai spun că o faci acompaniat de oamenii pe care ți-i alegi tu.
Și iar o pauză…V-am zis eu că-i iubesc pentru pauzele astea. Mititică pauza, dar am timp să-mi revizuiesc cele scrise pe-aici…;) și eu intenționez să mă întorc puțin și la rapoartele neterminate de mine azi…;) …dar ooo deodată Cristian mă întreabă cine este Viviana S? Nu-s la fel și pauzele voastre? Vrei să le faci pe toate. Da, da! Îi răspund lui Cristian: Îmi amintesc, E românca al cărei nume l-am văzut în atelierul de ieri. Ne-a scris pe networkul evenimentului, îmi spune Crisu. Îi studiem profilul LinkedIn, fostă profă asociată la ceva universitate …probabil la fel a făcut și ea cu noi…;). Oricum trăim sentimentul unei întâlniri peste mări și țări. Ne povestim ce am ales, ce ne place, cum vedem evenimentul. Ce sentiment tickling interesant! Doar că evaluând ce am făcut în pauză…un pic din ce mi-am propus eu cu verirficarea celor deja scrise aici în articol, nimic pentru rapoarte și multă poveste. Ce învăț să mă țin mai bine de o decizie. Oricare va fi ea. Hai că mă văd eu la următoarea pauză…:).
Intrăm într-un webinar cu o Doamnă cu ochelari mari și dinți mari. Vorbește mult și repede. Vorbește despre Flexibilitatea în predare. O schemă clară despre cum Flexibilitatea se obține la intersecția dintre Creativitate, Opoziție și Motivație. Creativitatea vine din probleme, Opoziția din faptul că despre succes vorbesc, despre eșecuri nu, iar Motivația e contagioasă și vine dintr-un bun lidership.
Îmi place să o aud spunând că pentru a obține această flexibilitate ea ca dascăl îți pune adesea întrebarea: Cine ești tu, Anjala? Cine ești tu ca ființă și ca profesor? Ieși din ce știi, întreabă-te cine ești.
Ce-și propune ea este să lase o moștenire de implicare prin proiectele comunităților cu care interacționează studenții ei. E tonică, e deschisă, vorbește despre transformările pe care a fost nevoie să le facă acum în pandemie. Despre faptul că a învățat enorm și a fost nevoie să recunoască adesea „Nu știu cum se face asta sau asta”. Și-a luat o tablă albă și colegii îi spuneau că sunt atâtea modalități on-line pe care le poate folosi, dar ea știe că pentru ea toate sunt bune, dar tabla asta o inspiră. Naturalețea și firescul ei, mă fac să cumpăr următoarele două concepte promovate:
- „Îmi îndemn studenții să greșească!” Greșeala îi demonstrează ei că sunt curajoși și curioși. E garanția ei că ei cu adevărat învață. Ce fac apoi împreună: râd și disecă, debrifează și extrag învățături. Este că îți vine să te înscrii la așa curs, cu așa prof?
- „Dă-mi ceva ce nu ți-am cerut la examen.” Dacă un student îi oferă doar răspunsuri conforme la cerințele ei, nu-i vede creativitatea și motivația. Ei…și aici, dacă m-așa fi înscris …cum intenționam mai devreme…;) încep să simt cât de mult am nevoie să merg către mai multe resurse, către mai multă cunoaștere și către depășirea barierelor mele de frici, îndoieli, judecăți…dacă aș mai avea 20 de ani pe toate acestea știu că le-am avut.
Un webinar dinamic și energetic.
Alexa îi pune întrebările din chat, iar profa apreciază dinamica de pe chat și profită de ocazie să ne spună că așa îi place și când sunt on-line în cursurile ei. Relațiile dintre ei sunt pentru a ea o dovadă de constituire a unei adevărate comunități.
La întrebări răspunde punctual, pozitiv și inteligent. Oferă resursele pe care ea le-a creat: articole din Forbes, mai știu eu ce alte cărți etc. Clever girl…aici noi avem de învățat …;) Și noi avem o mulțime de resurse valoroase la Learning, poate mai merită să adăugăm, actualizăm, păstrăm ritmul și promovăm mai mult, chiar putem oferi lumii conținut util.
- O nouă întrebare o face să vorbească despre valoare Încrederii în învățarea pe care ea o face cu studenții ei. Ce plăcut e să-mi simt rezonând credințele la ascultarea unor declarații a altcuiva…Avea dreptate Jacques Salome „Vorbește-mi am atâtea să-ți spun”. Încrederea pentru ea e un drum cu două sensuri „ Eu vreau să fiu cu ei și ei vor să fie cu mine. Doar așa se obține învățarea de calitate.”
- Mai aflu că în primul curs firesc față în față le oferă niște cartonașe anume pe care să se prezinte într-un fel anume și ea le păstrează cât timp îi are studenți. O ajută să se conecteze la ei când au probleme, să-i cunoască mai bine. Acum a folosit la îndemnul unuia dintre studenții ei, chiar FlipGrid. Evident mi-am făcut și eu cont…mă duc în week-end să-l explorez.
Și cu o stare minunată încheiem acest webinar. Rămâne pe ecran doar Alexa apăsând butoane și la un moment dat…face o mutriță…haioasă foooc! Râdem amandoi cu poftă!
Și iar o pauză…V-am zis eu că-i iubesc pentru pauzele astea. Mititică pauza, dar am timp să fac ce n-am făcut bine în cealaltă pauză. Și de această dată îmi iese. Waw! Do-redo chiar funcționează! Ha-ha, glumesc e ceva ce noi folosim adesea în trainingurile noastre. Reușesc să-mi termin raportul și să-l trimit.
„Microtehnic for Macroengagement” cu 7 profesori universitari.
Descoperim care sunt diferențele între un webinar și un atelier interactiv pe Zoom. Aici audiem, vedem și putem doar ridica mâna și pune întrebări în chat.
Învățături multe multe din discursurile și dialogurile cu ei. Cristian spune că merită să povestim în Learning pe îndelete despre ele. Sunt de acord. Sicuiesc aici câteva de la fiecare prof care face prezentarea:
- O profă tânără luminoasă și îâmbitoare: E important ca studenții să-și stabilească obiective realist de atins. 8. Studenții au discuții de monitorizare a evoluției lor structurate, programate.
- O lumină de prof atent și clam: Există o diferență mare între modul în care suntem evaluați la facultate și la lucru. Hai să schimbăm și la facultate. Așa că proful face alt fel de examen mai aproape de ce vor trăi ca și angajați.
- O profă care stă aproape aproape de ecran…Studenții care sunt părinți care lucrează, lucrează remote oricum, așa că învățarea asicronă o compensează proful cu ei prin interacțiunea 1-la-1 pe marginea jurnalului și prin feed-backul consistent al profului pe materialele lucrate de ei când pot în termenul de predare agreat.
- Aici apare un slide cu o mașină de gunoi la o groapă de gunoi și un text „Learn it’s not about Content. Stop spilling on student! Coach more!”…pare interesant…dar nu apare proful…Nelson. așa că….flip la următoarea profă…;)
- Nimic întâmplător o profă de biologie ne vorbește despre Fliplearningul pe care îl făcea până acum la clasele ei, dar pe care acum l-a mai flip-at odată fiind nevoită să facă învățare on-line. Ne arată munca elevilor ei: ADN-ul din bomboane, un sistem circulator din materialele reciclare pe care le ai prin casă, învață din interacțiunea cu verbul A face și a folosi resurse.
- Și ….pop up ;))))))) apare Nelson – un pelican care spune „sunt bâtrân, iertare am ieșit în rest room” dar ne vorbește despre 10 chei ale învățării: REVV CCCAMM Revolving Camera. Un acronim prezentat cu 3 imagini….10 cuvinte doar;))))))…înapoi la rest room îl vedem pe Nelson cum își strânge minuțios biroul.
- Noroc că apare o profă tinerică senină și care face ea un bridge cald spre subiectul ei, atfle eram încă prinsă în imaginea cu Nelson. Aflu despre cei 5E ai învățării și cum îi mutăm în mediul virtual: Engage, Explore, Explain, Elaborate, Evaluate.
- Engage – Încep cu întrebare, sau le cer să aducă un obiect care te ajută să te relaxezi.
- Explore – ieși afară și descoperă și vorbește cu un coleg
- Explain – segmente de 15 min de concept nou livrat inteligent, cu imagini, sunete
- Elaborate – citate, desene, tabele – dă-le voie să exprime ce cred despre ce au aflat
- Evaluate – pune întrebări, nu ca să se simtă pedepsiți și stimulați. Dă-le spațiu să ofere ei feed-back. Elevii ei sunt apoi îndrumați să practice o săptămână ceea ce tocmai au învațat.
- O profă înfundată într-un scaun și lângă ea mișcându-se ceva …vorbește despre cum Teamwork makes the dreamwork …;) doar atunci când alege un orar bun, alege o problemă care chiar să aibă nevoie de o echipă. Șiiii da…după ce ne-am tot zgâit în ecran…descoperim: profă are cu ea un câine…Râdem pentru că într-o altă prezentare, Anjala ne spunea că ea are un câne care latră și l-a dus la o vecină…:) Ce ciudățel e să fii în spațiul acestor oameni acasă, din casa ta, în pijama…;) și să înveți totuși atâtea.
Eu și Crisu fugim repede la Atelierul de Zoom interactiv despre cum să Luptăm cu frica de feed-back , tehnici creative pentru lucru on-line. Marie înconjurată de multe cărți, predă strategic & personal comunication, un om care predă de 20 de ani la nivel universitar.
Pornim de la cum trăiește fiecare membru realitatea on-line a învățării.
Unii sunt frustrați: sportivi, actorii etc. Așa că ce face pentru astfel de situații este să-și facă auzită vocea în feed-back. Îl consideră mai personal și mai eficient. Folosește chiar și video ca să-l ajute pe student să înțeleagă exact unde sunt erorile, cum notează în real time și în plus, are loc și pentru încurajări. Ne vorbește despre valoarea mare în astfel de cazuri care a venit din comunitatea pe care și-a creat-o pe Facebook și Slack. Aceste comunități și-au dovedit apropierea și susținerea chiar acum în pandemie. Are atâtea exemple reale și încheie cu îndemnul „Fii autentic! Lasă-i să te cunoască așa cum ești, acesta este un feed-back ce va lucra în beneficiul creșterii performanțelor lor.”
O indiancă drăgălașă îi oferă întrebările din chat…iar noi am întrebat care vedea ea a fi diferența între feed-back și critique. Sincer, am pus-o în încurcătură! Nu mă bucur pentru ea, dar sunt mândră pentur noi! Noi știm, pentru că am avut profesori mai buni ca ea…;) Începem să vedem mai multe despre ea din descrierea de pe site-ul evenimentului. În discuția cu Cristian începem să discutăm dacă nu cumva noi, cu abordarea noastră la Learning devenim cam complicați pentru oameni, tocmai pentur că le dăm mai mult decât pot ei primi, sau pot ei înțelege. Din discuția cu el, mai am un waw! Că e musai să metabolizez mai bine cele ce le ofer, să practic mai mult asertivitatea ascultând mai atent și în mine și pentur celălalt capăt al relației.
Pauză…Încerc să rămân aptă combatantă, dar e deja 1.35 și simt că-s gata! Cristian rămâne stoic la ultimul atelier “Sincon vs asincron în învățare”.
Închei o zi plină de multe realizări, iar aici peste ocean cu Aha-uri destule pentru 7 ore și jumătate, dar cel mai tare închei ziua cu mulțumirea și liniștea că fac parte dintr-o echipă minunată de profesioniști valoroși. Vă mulțumesc dacă ați reușit să mă citiți până aici…;) Pe mâine, trupa mea dragă, pentru ultima transmisiune de peste ocean!