Este nevoie de un centru educațional la Mânăstirea Bucium?
Să identificăm nevoia de educație în societatea noastră nu mai este deloc dificil, din păcate astăzi. Într-un sistem dominat de școala publică și principiile sale de educație, observăm că accentul se pune disproporționat pe pregătirea academică, pe dezvoltarea inteligenței cognitive, pe memorare și redare.
reproducere a conținuturilor și algoritmilor, dezvoltarea unei gândiri analitice și abstracte. Acest tip de abordare este extrem de utilă pentru viața profesională și dezvoltarea unei cariere profesionale, dar complet insuficientă și inadecvată pentru trăirea vieții de zi cu zi, cu sentimentul rostului și al împlinirii. Inteligența cognitivă se concentrează asupra datelor și faptelor măsurabile, concrete.
Întreaga programă școlară s-a concentrat, de-a lungul anilor asupra dezvoltării inteligenței de calcul și pe reproducere a conținuturilor și algoritmilor, dezvoltarea unei gândiri analitice și abstracte. Acest tip de abordare este extrem de utilă pentru viața profesională și dezvoltarea unei cariere profesionale, dar complet insuficientă și inadecvată pentru trăirea vieții de zi cu zi, cu sentimentul rostului și al împlinirii. Inteligența cognitivă se concentrează asupra datelor și faptelor măsurabile, concrete.
Acest accent pus prea mult pe dezvoltarea cognitivă a reușit să construiască o generație capabilă să articuleze ceea ce gândesc, dar cu dificultăți semnificative în exprimarea a ceea ce simt și mai ales, a ceea ce sunt.
De câțiva ani au apărut alternative educaționale viguroase care încearcă să dezvolte inteligența emoțională și să ajute tinerii să exprime ceea ce simt, o contopire între planul intra personal și ce interpersonal. Inteligența emoțională reprezintă capacitatea de a comunica gândurile și sentimentele, de a fi conștient de sine și de a se exprima pe sine într-un mod adecvat cu contextul. Inteligența emoțională oferă capacitatea înțelegerii celorlalți și prin urmare, o mai bună comunicare și relaționare cu ceilalți. Urmărind aceste caracteristici ale inteligenței emoționale constatăm că, în continuare, învățarea se centrează pe sine,ca persoană și universul cu care eu interacționez.
De aceea, pentru o dezvoltare armonioasă a tinerilor este nevoie și de dezvoltarea inteligenței spirituale. Deși – la prima vedere pare o contradicție în termeni – inteligența spirituală este cercetată și demonstrată academic ca fiind nu doar o componentă necesară educației, ci o nevoie fundamentală a oricărui om ce se dorește împlinit. Inteligența spirituală semnifică inteligența prin care avem acces la cele mai profunde înțelesuri și mai înalte motivații care ne ajută să abordăm și să rezolvăm probleme legate de valori.
„Inteligența spirituală este capacitatea noastră umană de a pune întrebări cu privire la sensul ultim al vieții și de a experimenta simultan legătura perfectă dintre fiecare dintre noi și lumea în care trăim.” Richards N. Wolman, Thinking With Your Soul: Spiritual Intelligence and Why It Matters, Harmony Books 2001
Nici inteligența rațională și nici cea emoțională luate oricum: separat sau împreună, tot nu reușesc să explice în totalitate complexitatea inteligenței umane sau vasta bogăție a sufletului și a imaginației omenești. ”Inteligența spirituală ne oferă capacitatea de discriminare, sensul moral, abilitatea de a tempera rigiditatea unor reguli prin înțelegere și compasiune. […] ne folosim de inteligența spirituală pentru a lupta cu întrebările despre bine și rău și pentru a întrezări posibilități nerealizate încă.” Danah Zorah, Ian Marshall, Inteligența spirituală, editura Vellant, 2011.
Doar într-o astfel de abordare completă, tinerii ajung să dobândească elemente de educație care să îi completeze ca oameni:
- conștiința de sine (cunoaștere a credinței, a valorilor și a motivațiilor personale),
- spontaneitatea,
- calitatea de a se lăsa inspirați de valori,
- compasiunea,
- smerenia, înțeleasă ca și cunoaștere a propriului loc în lume, viziune integratoare prin realizarea unor conexiuni între diverse lucruri sau aspecte ale vieții,
- o anumită tendință de a formula întrebarea de ce? înțeleasă ca expresia unei nevoi de a pătrunde sensul lucrurilor,
- acceptarea și aprecierea diversității,
- independența de context (capacitatea de a lucra împotriva convențiilor),
- capacitatea de reîncadrare, de a schimba perspectiva asupra lucrurilor,
- capacitatea de a răbda și a da semnificație suferinței,
- sentimentul vocației etc.
Având în vedere că o astfel de abordare oferă informații cu privire la cunoașterea de sine, la semnificația lucrurilor înconjurătoare și rostul lor, dar și criterii și metode concrete de aplicare a comportamentelor de compasiune, recunoștință, iertare, acest tip de educație poate fi răspunsul la nevoile specifice vârstei adolescenței.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea: Este nevoie de un nou centru educațional? nu poate fi decât: Da, atâta timp cât va completa educația actuală a copiilor și tinerilor cu elementele atât de necesare ce lipsesc formării lor ca adulți autonomi și responsabili.
Centrul educațional este nevoie să ofere răspunsuri nu numai la întrebarea ce învățăm? și cum o facem?, dar mai ales la întrebările de ce învățăm? și cum aplicăm trăitor ceea ce învățăm?
Iar răspunsul la aceste ultime două întrebări nu poate fi găsit mai viu decât în cadrul unui centru ancorat în valori clar definite și perene, precum și așezat într-un spațiu geografic-cultural-spiritual în care trăirea acestor valori este cotidiană și autentică.
