fbpx

Învățarea și povestea

“Nu-l poți învăța nimic pe omul adult, dar îl poți ajuta să găsească răspunsul în el însuși.”

Galileo Galilei – numit adesea și părintele științei moderne

De ce despre învățare

Pentru că eu însămi sunt pasionată de modul în care descopăr învățarea în această lume frumoasă. Din școală mi-a plăcut să învăț. Orice, oricând, oriunde! Și dacă, atâta vreme cât am fost copil, într-un cartier modest din București, mi-au plăcut multe ore de clasă, cel mai tare știu că mi-au plăcut de fapt unii din dascăli care-mi predau. Acum știu, că ei reușeau să creeze și să întrețină cu noi relații vii, fertile și stimulative. De aceea, pentru mine și acum geografia are mirosul hărților vechi, al acelor hărți pe care învățase și tata cred…;-), dar pe care atunci când aveam onoarea să le cărăm de la laborator la clasă chiar noi, ne umpleam de mândrie, de parcă noi purtam chiar atunci lumea în mâini. Chimia, are gravat în tabelul lui Mendeleev, poeziile fiecărei grupe, căci profa ne-a ajutat să-l învățam așa. Exemplificare: grupa a Va: O Si, Seniore Te Pocnesc! – O-oxigen, S-sulf, Se-seleniu, Te-teluriu, Po-poloniu…;). Genetica, va avea mereu mirosul florilor de cireș, pentru că atunci am ajuns, elevă de liceu fiind, pentru prima oară în laboratorul Universității din Grădina Botanică, iar Mendel cu legile lui și Morgan cu musculița lui de oțet, Watson, Crick și Wilkins, premiații Nobel pentru descoperirea acizilor nucleici, sau românul nostru Constantin Maximilian care a organizat primul laborator de genetică medicală din România și a redactat peste 20 de volume de antropologie și bioetică, toți se însuflețeau pentru mine deodată. Voiam să știu despre ei tot și cât mai repede. Ca să nu mai pomenesc despre profesoara mea de limba și literatură română, care pleca spre casă cu sacoșa plină de caietele noastre cu teme și ni le aducea pline de corecturi roșii…dar care culmea, nici atunci nu ne dureau, pentru că fiecare temă a noastră de pildă, era urmată de un text lung scris frumos, aplecat spre dreapta, în care explica: ce, de ce și cum merită să schimbăm. Era pentru mine, ca un dialog tăcut, ce mereu rodea ceva mai frumos și mai bun. Serile în care ne citea poezii sau ne pregăteam pentru cenaclu erau cele mai frumoase pentru mine. Pe pereți aveam pozele alb-negru ale scriitorilor noștri, iar sub tablouri aveam o bibliotecă-vitrină. Și cărțile și portretele se însuflețeau în acele seri.

Pe vremea aceea, unii din dascălii mei scriau povești cu noi. Pe acelea, îmi pare că le-am păstrat și acum în suflet, ele la rândul lor, îmi însuflețesc munca mea de acum.

Peste zeci de ani, am ajuns să devin trainer, grație altor specii de dascăli, la fel de speciali, dar pentru adulți. Trainerii mei, două dane Dane, caci da sunt două: una ce m-a împins în această lume a trainingului, alta care mi-a oferit șansa de a deprinde această profesie cu eleganță și perseverență; Florian, Dan sau Anemona, Bogdan sau Adrian, Marius sau Cătălin cu fiecare dintre ei am învățat ceva de neuitat, ceva valoros, ceva subtil, ceva profund, ceva ce mi-a schimbat viața. Cu fiecare dintre ei, am trăit de fapt, clipă de clipă definiția învățării la adulți: acest efort de desăvârșire a adultului bazat pe autocunoaștere, responsabilitate și posibilitatea de a lua decizii existențiale.

Grație lor, am cunoscut opiniile ce stau la baza trainingurilor pe care le creez acum, opiniile lui Malcolm S. Knowels. El este cel care prin anii ‘80 în cartea sa intitulată “The modern practice of adult education: from pedagogy to andragogy”, avea să pună o lumină nouă asupra modului de a învăța adulții, căci aceasta înseamnă andragogia.
Ipotezele de la care pornește M. Knowels spun că, pe măsură ce oamenii se maturizează:

  • ei devin progresiv independenți, autonomi și autodirecționați în învățare.
  • își pot identifica lipsurile în cunoștințe și nevoile de învățare.
  • au o experiență personală considerabilă, care constituie o resursă importantă pentru învățare.
  • preferă situațiile în care învățarea face apel la cunoștințe asimilate anterior.
  • își orientează învățarea spre noțiuni cu aplicabilitate, din nevoia de a face față unor situații curente și de a rezolva probleme concrete.

Ipotezele lui au stat la baza redactării celor 12 principii de învățare pe care noi, la Learning Ecosystem căutăm să le păstrăm și să ne construim produsele în respect față de acestea.

Împreună cu participanții noștri, scriem de fapt noi povești, povești reale, despre subiectele de interes pentru ei și care pot aduce o schimbare valoroasă în viețile lor.

Îți propun să reflectezi un pic:
Ce ai învățat de curând ...ceva nou? 
Cum te-ai simțit?
Cum s-a produs această învățare?

De ce despre povești

Pentru că de când lumea poveștile sunt cele care au unit lumea. Pentru că ele însele sunt punți de legătură între idei, oameni, opinii, evenimente. Pentru că poveștile sunt cele care au acest dar de a zgândări imaginația, într-un mod atât de personal și intim, dar deopotrivă transformator și plin de învățăminte.

“Poveștile reprezintă un gen care constă în transpunerea oamenilor din realitate spre o altă dimensiune, care nu este reală. Una în care își vorbesc altfel, iar lumea se descoperă prin semne.”

spunea cineastul Jean-Pierre Denis

Poveștile refac legătura pierdută a lumii noastre contemporane cu latura simbolică, imperios necesară pentru refacerea legăturii cu lumea misterelor arhaice, lumea în care temele majore: curajul, iubirea, speranța, tenacitatea, tandrețea sau compasiunea animă sufletul omului.

Omul viu în interiorul său a avut și va avea mereu nevoie de poveste. Pentru că poveștile sunt acea substanță vitală, acea sevă care a traversat timpul, hrănind cultura, tradiția, istoria. Pentru că ele au contribuit semnificativ la educația lumii. Încă o fac.

Ce onest și apetisant încep poveștile: “A fost o dată, ca niciodată…” Ce poftă îți fac să fii cu ele, în ele cu toată ființa ta. Nu contează vârsta…sau poate de aceea, părinți fiind redescoperim povestea și ne lăsăm purtați de ea odată cu ai noștrii copiii.

Și de ce atât de ușor ne lăsăm îmbarcați de o poveste bună?

Pentru că o poveste bună te fură și vrei mai mult și mai mult. O poveste bună are o structură clară, are personaje bine conturate, are un fir epic atractiv, cursiv și incitant și prin toate acestea provoacă la descoperire. Cu o poveste bună poți trăi sau retrăi sentimente, acțiuni, transpunându-te în evenimentele ei. O poveste poate fi despre tine așa cum ești, sau cum ai putea să fii…E tare interesant cum o poveste bună îți dă elan să îndrăznești să fii, să faci, să devii!

Hai că m-am entuziasmat tare! Poate pentru că tocmai am scos capul din trilogia de povești a unicului Jacques Salome. Poveștile domniei sale îmi sunt mie de mare ajutor în munca mea de trainer. Pentru că poveștile acestea fac posibilă o reconciliere în interiorul nostru, într-un mod delicat, dar ferm. Prin limpezimea lor, prin soluțiile creative și aplicate deja sau foarte aplicabile, acestea devin lucrătoare în viața celor ce le citesc. Poveștile lui trec granița cuvântului prins în pagină. Cuvintele primesc de la fiecare cititor o șansă de a se întrupa în concretețea unor gesturi, acte vii pe care cititorul alege să le dea viață. Iar el alege să le dea viață, pentru că sunt deja pline viață în încărcătura lor din carte, vin din viață și sunt redate ei cu înțelesuri metabolizate de metoda E.S.P.E.R.E, creată de dumnealui.

Îți propun să reflectezi un pic:
Când te-ai apropiat ultima oară de o poveste? 
Care este cea care ți-a reanimat entuziasmul pentru a acționa?

De ce învățarea prin poveste

…sau mai precis, cum ajunge povestea să producă învățare?

Pentru că o poveste bună invită la reflecție. Iar reflecția este un efort care face bine și, atunci când este și condus bine duce fără dubiu la învățare. Reflecția depășește cu succes zona formală a achizițiilor de informație. Ea este acțiunea despre care pot susține că este un mijloc de a crește și a ne maturiza. Să reflectăm asupra noastră fără regrete, fără vinovăție, cu onestitate și autenticitate putem. Putem, dacă învățăm să o facem structurat și într-un cadru sigur.

Atunci când am respectat aceste elementele cheie ale folosirii unei povești, am adus această învățare, participanților noștri și nouă înșine. Iată, care sunt, din perspectiva mea, aceste elemente fundamentale:

  • Cunoaște-ți audiența – participanții, gusturile lor, cultura lor organizațională, nivelul de educație
    • dacă pentru adolescente au avut mare succes pasaje din “Alice în țara minunilor”, pentru băieții de clasa a V-a “Jurnalul unui puști” a prins mai bine. Dacă pentru atelierele pentru părinți pasaje din “Micul prinț” ating și emoționează, pentru cultura corporatistă sau dascălii din școlile românești “Un păun în țara pinguinilor” a fost transformator cu adevărat.
  • Alege povestea în acord cu obiectivele de învățare pe care ți le-ai propus.
    • una e să vrei să înveți o regulă de igienă relațională din metoda E.S.P.E.R.E – de pildă, în spatele oricărei frici este o dorință – și atunci aleg “Povestea iepurașului care voia să sperie frica” a lui Jacques Salome,
    • și alta e dacă vreau să învăț despre cum pot gestiona teama de schimbare – și atunci aș alege “Cine mi-a luat cașcavalul”
  • Fă apel la emoții!
    • fie că aleg să citesc chiar eu povestea, fie că o ofer spre lucru în grupuri mici, urmăresc să scot la lumină emoțiile cu care aceasta va produce efervescența procesării.
    • identifică-ți tu primul emoțiile, ascultă-le și lucrează cu ele
    • apoi, invită-ți la reflectare participanții fie în plen, fie în grupuri mici
    • alege întrebările relevante și percutante care să-ți sprijine participanții în aceste descoperiri.
  • Folosește vizualizarea!
    • nu mă sfiesc să folosesc simboluri relevante, fie subtil, în decor; fie chiar pe parcursul povestirii
    • un obiect pe care îl regăsesc în text, să existe concret la îndemână are mereu impact…;)
  • Acordă mereu atenție detaliilor de proces!
    • am citit povești în traininguri, stând fiecare pe câte o buturugă, într-o poiană
    • au citit participanții povești în fața celorlalți
    • am fost mereu atentă la gesturi, mimică, tonul vocii
    • practic o ascultare vie – sunt mereu atentă la răspunsul imediat al auditoriului meu.

Specialiștii neurobiologi susțin că poveștile pot schimba chiar și compoziția chimica a creierului. Atunci când cineva ascultă sau citește o poveste captivantă, creierul declanșează eliberarea de neurotransmițători în ambele emisfere cerebrale. Mai mult chiar, atunci când povestim se produce o legătură neurală între povestitor și auditoriu. Apropo, că veni vorba, îți recomand cu căldură, dacă n-ai citit încă, “Mindsight-noua știință a transformării personale” a dr. Daniel Siegel, o carte în care distilează expertiza sa științifică într-o resursă clară și accesibilă de învățare.

În concluzie

“Cu toții avem nevoie la un moment dat de cuvintele acestea murmurate, șoptite, cântate la urechea noastră, înainte de a înfrunta aventura plină de neprevăzut a nopții….ați remarcat faptul că poveștile au nevoie de blândețea tăcerii și de o ascultare vie pentru a se înscrie cât mai adânc în noi?” Jacques Salome

Învățarea este un efort necesar pentru un adult contemporan. Printr-o poveste bine aleasă și bine expusă spre descoperire, el devine un efort care ne face bine.

Caută-ți povestea care să te îndemne la schimbarea pe care o vrei pentru azi, până ce o vei găsi pe cea care să-ți dea încrederea și combustibilul pentru a-ți împlini visul tău, de ce nu…;)?

Și dacă nu o găsești…scrie-ți-o!