Rezoluții noi (la trei zile de la un nou început de an)

La început de an avem tendința de a face rezoluții – promisiuni legate de modul în care vom petrece / performa în noul an. Nu este rău! Asta oferă oarece claritate, impuls și motivare demersurilor noastre profesionale și personale.

Uneori, aceste rezoluții se dovedesc a fi dezamăgitoare, prin faptul că ajung să nu fie împlinite. Desigur că dezamăgirea vine ca rezultat al amăgirii inițiale, iar cel care te-a amăgit ai fi chiar tu de data asta.

De aceea, îți propun – cu voia ta – două demersuri care să reducă amăgirea și să dea mai multă consistență rezoluțiilor tale: 

Construiește! Da, construiește un plan pentru doirnțele tale. O dorință nu se va împlini doar pentru că ți-o pui în gând (sau chiar și cu voce tare). Vremea în care Zânele se ocupau de toate dorințele tale a trecut. De aceea, dorințele tale au nevoie de măcar un plan care să le transforme în realitate.

Consecvență! O dată stabilit acest plan, ai nevoie de consecvență în îndeplinirea lui. Iar pentru asta ai nevoie de un coach, precum fiecare atlet ce performează are nevoie de un antrenor.

Azi am decis să te ajut să devii propriul tău antrenor.

Coach! Cum cred că rezoluțiile sunt deja scrise la ora asta, cred că merită acum să te întrebi de ce vrei să faci asta? Care este beneficiul tău concret ce rezultă din împlinirea acestor rezoluții? Dacă îți vine cumva să spui, că echipa ta va performa, sau copilul tău va fi mai bun, nu ai răspuns la întrebare. Întrebarea este “Care este beneficiul TĂU?” Deci, ce câștigi tu din faptul că echipa ta este mai performantă sau copilul tău este mai bun?

Următorul pas ar fi să îți faci un plan în care să stabiliești acțiuni concrete care să ducă la împlinirea lui, să aloci timp, resurse (nu uita că oamenii din jurul tău sunt cea mai valoroasă resursă, adesea nefolosită) și apoi adaugă încă jumătate din timpul pe care l-ai alocat inițial (asta o să facă planul mai realist). Gândește-te la ce ar putea să îți stea în cale, iar apoi cum sau cine te poate ajuta să depășești asta.

Ceea ce mai rămâne de făcut este acum să-ți pui planul în operă consecvent, iar pentru asta iată câteva întrebări care ar putea să te ajute să te auto-coach:

  • La ce ți-ar plăcea să lucrezi azi?
  • Care sunt beneficiile tale dacă îți atingi ceea ce ți-ai propus?
  • Ce ai putea face concret în 25 de minute?
  • Cine te poate ajuta concret și cu ce?
  • Care este progresul pe care îl poți realiza azi?

Pune-ți aceste întrebări în fiecare zi, obține-ți răspunsul și apoi dedică 25 de minute calitative zilnic împlinirii rezoluțiilor tale.

Notă:

  • 25 de minute zilnic sunt suficiente dacă este timp calitativ (în care nu faci nimic altceva, inclusiv nu stai pe telefon sau îți cântă în urechi cine știe ce muzică).
  • știu din proprie experiență, să faci asta zilnic, este dificil. De aceea, îți propun să nu te îngriorezi că ieri nu ai făcut ce trebuia, ci să te preocupi mereu ca azi să faci ceea ce ți-ai propus. Chiar dacă vei mai avea zile în are vei rata rezoluția ta, azi ia-ți timpul perfect să lucrezi un pic la ea și faptul că o vei face AZI, te va duce mai aproape de împlinirea ea.

Credit: Ceea ce am descris mai sus este o soluție care combină o regulă de igienă relațională stabilită de Jacques Salome, cu tehnica de autocoaching GROW documentată de Sir. John Whitmore și cu tehnica Pomodoro de eliminare a procrastinării, la care am adăugat principiul lucrului consecvent documentat de James Clear.

Dacă vrei mai mult și te gândești să pui propria ta personalitate la lucru îți recomand cursul noustru online Pune-ți personalitatea la lucru!