Un om comite o infractiune. Reactia societatii este sa il judece si sa il condamne. Dar la ce il condamna? La petrecerea unui timp – obligatoriu si permanent – inchis cu alti infractori. Practic acest om care a facut o greseala este condamnat sa isi expuna 24/7 creierul si sufletul la un mediu in care exista numai greseala, in diferite forme si stari, si la o lipsa acuta si cronica de fapte si ganduri bune.
Practic, constiinta de sine, autocontrolul, trairile personale ale acestei persoane sunt expuse unui sistem care perfectioneaza, elaboreaza si dezvolta infractiunea in noi forme si nicidecum nu o descurajeaza.
Tot ce numim astazi default mode network sau starea de veghe a creierului este invatata sistematic in mediul penitenciar sa actioneze antisocial. Neuronii oglinda (responsabili cu invatarea prin mimetism) sunt si ei inrolati pe bancile scolii de perfectionare infractionala. Cele mai profunde trairi (implicate in invatarea pe termen lung) capata si ele expuneri zilnice la senzatii si sentimente violent de puternice, neplacute si dureroase, care antreneaza organismul sa devina imun la asa ceva.
Practic, sistemul nu a scapat (involuntar, sper eu) nimic din vedere. Totul este pregatit pentru esecul perfect. Si trebuie sa recunosc ca, sistemul penitenciar este unul dintre cele mai performante sisteme in ceea ce priveste rata de invatare a celor expusi la invatare, depasind de departe sistemul de invatamant, sanitar si chiar transferul cultural in cadrul societatilor traditionale inchise.
Ce ar fi de folos pentru a sparge acest sistem care lucreaza in defavoarea corectarii unei greseli? Sa ii inconjuram pe acesti oameni cu un sistem bazat pe expunerea regulata si constanta 24/7 la fapte bune, la ganduri bune, la actiuni sociale si mai ales, la experimentarea bucuriei de a trai intr-un sistem social normal, firesc.
Lucrul acesta este stiut din antichitate. Sfintii Parinti l-au documentat deja. Medicii si cercetatorii in neurostiinte l-au re-documentat si ei, in limbajul stiintific.
Si atunci ce ne tine, in a face o schimbare?
- Teama, frica, spaima de infractori?
- Satisfactia razbunarii simtite cu fiecare noua condamnare din ce in ce mai aspra?
- Amagirea ca incuindu-i undeva departe si aruncand cheia nu ne vom mai intalni cu ei?
Pe tine ce te tine?
Si dupa ce iti raspunzi la aceasta intrebare (oricare ar fi raspunsul) alege pe cine crezi ca are viziunea si capacitatea de a produce schimbarea necesara: politicienii sau biserica si alatura-te lor. Schimbarea aceasta nu se va intampla fara contributia fiecaruia dintre noi.
